Inimile sălbatice nu pot fi frânte...decât de o dragoste şi mai sălbatică.
Sunt goală, a nimănui şi îmi simt sufletul ca o ruină.
Şi nu credeam că dorul poate fi atât de mare, atât de distrugător şi nemilos.
Şi recunosc că sunt nebună, gândidu-mă la tine mai mult decât îmi permit cele 24 de ore.
Dacă aş putea, aş opri vântul ca să-ţi aud vocea, ţi-aş aduce stele ca să mă vezi şi să-ţi aminteşti de mine.
Aş intra noaptea, tiptil în odaia ta, m-aş aşeza încet lângă patul tău şi te-aş asculta cum respiri. Şi chiar dacă te-ai trezi şi mi-ai spune să plec, eu oricum aş veni în fiecare seară, ca să te simt aproape.
Şi atât timp cât te aştept, aş aduna câte o picătură de ploaie, câte o rază de soare, câte o adiere de vânt şi ţi le-aş trimite prin poşta rapidă ca să ştii cât îmi doresc să vii.
Ţi-aş scrie la fiecare oră câte o scrisoare de dragoste pătată cu lacrimi şi chiar dacă ai vrea să le arunci, n-aş vrea să ştiu....

Şi eu tot încă aştept să-ţi aminteşti că mă doare, că mi-e dor şi că nu pot trăi fără tine.

 ,,Sunt tot o inimă", care te aşteaptă 
care tace...
care..care te iubeşte. Da, te iubeşte, nu uita!