miercuri, 11 mai 2011

Sufletul geamăn.


Am nevoie de un suflet geamăn…
Simt că dacă mai zăbovesc încă puţin fără el,mă voi pierde printre praful zilelor îmbibate cu rutină şi nervi şi mă voi transforma într-o figurină de porţelan,în pieptul căreia se zbate o jumătate de inimă.
Şi această nevoie nu se datorează faptului că sunt singură,pentru că de fapt nici nu sunt.
Nu am nevoie de un partener,sau de un prieten sau de o persoană pe care s-o iubesc.
Am nevoie doar de acel cineva care prin simpla sa prezenţă e în stare să mă facă să zîmbesc.
Care ştie ce simt fără să-i spun asta prin cuvinte şi care mă poate mîngîia prin priviri.
Acel cineva care seamă izbitor de tare cu mine,dar care nu mă plictiseşte niciodată.
Acea persoană cu care să pot sta în tăcere ore în şir fără să simt un oarecare discomfort.
Şi în zilele cînd voi simţi că totul se prăbuşeşte peste mine,privind în ochii profunzi ai sufletului meu geamăn,să-mi regăsesc liniştea şi să simt instantaneu cum totul se aranjează pe nişte policioare imaginare.
Îmi doresc ca zîmbetul lui să-mi lumineze faţa şi să-mi servească drept sens al vieţii.
Şi nu caut nicidecum pe cineva care să devină propriul meu drog şi care să-mi asigure existenţa,ci dimpotrivă-cineva care mă poate învăţa să iubesc bine,nu doar mult.
Cineva lîngă care să fiu mereu cît se poate de eu”,care-mi vede defectele,dar nu mă priveşte prin lumina lor.
Sufletul geamăn e cel de care nu m-aş putea sătura niciodată şi pe care nu l-aş putea înlocui cu nimeni şi nimic,care are puterea de a-mi spune adevărul curat în faţă fără să mă jignească cîtuşi de puţin.
Sufletul meu geamăn e cel care-şi va împărţi inima cu mine,fără să aibă frică că nu va putea iubi la fel de tare.
Şi nu contează cine va încerca să fie cu mine,cine mă va ajuta,cine mă va intriga sau cine îmi va fi alături,important e că tu exişti,sufletul meu geamăn.

La drept vorbind,nu îl mai caut,pentru că nu ştiu unde l-aş putea găsi.Dar sunt ferm convinsă că atunci cînd destinele noastre atît de asemănătoare şi strîns legate unul de altul se vor intersecta,viaţa mea nu va mai fi niciodată cum a fost înainte...




Un comentariu: